Repere istorice
Încã din paleolitic sunt cunoscute urme ale vieţii omeneşti pe aceste teritorii.
În bazinul Someşului Mare, pe teritoriul Nãsãudului, au fost descoperite mai multe urme elocvente: artefacte din siliciu, din epoca neoliticului; un topor lucrat dintr-un calcar grezos ştefuit cu grijã, mai multe topoare din piatrã.
În luna mai a anului 2006, dr. arheolog Lucian Vaida a descoperit, cu ocazia sãpãturilor fãcute pentru reutilarea reţelelor de apã potabilã, un vas din ceramicã din epoca bronzului chiar în mijlocul oraşului, în dreptul Muzeului Grãniceresc Nãsãudean.
La începutul sec.XIX au fost descoperite patru sarcofage din piatrã, presupuse a fi din epoca romanã. În 1854 un ţãran, Toader Rus, a gãsit o piesã din aur brut cu greutatea de 5 kg.
De-a lungul istoriei au trecut pe teritoriul nãsãudean hunii, goţii, gepizii, avarii, slavii- care au convieţuit o vreme cu bãştinaşii romanizaţi din Valea Someşului. Apoi au venit ungurii, dupã cum relateazã "Gesta Hungarorum", scrisã de cronicarul regelui Bela al-III-lea. Anonymos pomeneşte de trei voievodate. Cel care se întindea de la Munţii Meseş cuprindea, desigur, şi teritoriile someşene.
În secolul al XII-lea saşii au fost colonizaţi pe teritoriul de azi al judeţului Bistriţa-Nãsãud, inclusiv pe Valea Someşului. Istoricul Virgil şotropa chiar conchide cã "Nãsãudul, oarecând, a fost o aşezare teutonã".
În secolele X-XIV nu au fost identificate documente care sã ateste localitatea Nãsãud, în ciuda marilor strãdanii depuse de generaţii de istorici nãsãudeni. Totuşi, prof. dr. Victor Onişor, în "Istoria Dreptului Român" face o referire la un document din 1245 în care e amintit, pe lângã alte localitãţi someşene, şi Nãsãudul. Originalul însã nu a fost gãsit încã. Un alt document din lucrarea "Nãsãudul" a lui Virgil şotropa şi a dr. Alexandru Ciplea aminteşte de un act de donaţie din 1264 al lui ştefan, voievodul Transilvaniei, dar se pare cã referirea e la o altã localitate cu nume asemãnãtor, şi nu la Nãsãud. Primul document cert care atestã existenţa Nãsãudului este cel din 1440, prin care regina Elisabeta a Ungariei dãruieşte satul Nãsãud unui anume Mihail, fiul unui fost comite sãsesc.
Înaintea de militarizarea Vãii Rodnei, satul se întindea de o parte şi de alta a Vãii Caselor. Dupã inundaţiile catastrofale din 10 august 1762, satul Nãsãud a fost reclãdit pe poziţia de azi, când au fost trasate mai toate strãzile din actualul cadastru al oraşului. În ceea ce priveşte etimologia cuvântului Nãsãud, unii specialişti spun cã ar fi de origine sirianã (Iulian Marţian); de origine pelasgã (N. Densuşianu); maghiarã (Nicolae Iorga) ori din slavã (Toader Anton). Nas+ vod ar însemna "pe lângã apã".
Nãsãudul este binecunoscut din romanul "Ion" a lui Liviu Rebreanu, unde numele localitãţii este Armadia.
Pe lângã fostul sat Nãsãud, actualul oraş cuprinde localitãţile componente Luşca şi Liviu Rebreanu, cartiere cu specific rural, pline de pitoresc şi culoare.
Nãsãudul a scris o paginã de istorie incomparabilã prin Regimentul de grãniceri care a avut sediu aici, în oraşul de pe malul drept al Someşului. Pentru a stãvili invaziile turceşti şi tãtãrãşti, guvernanţii austro-ungari au creat un sistem de graniţã militarizatã care începea de la Adriatica şi se termina la Porţile-de Fier. În acest sistem a fost inclus şi regimentul de grãniceri români, în ciuda împotrivirii nobilimii transilvane, care se vedea ameninţatã de propãşirea poporului român şi de avantajele pierdute prin aceasta. În 1762 s-au integrat şi s-au format militãreşte, prin înglobarea populaţiei româneşti în regiment, satele din Valea Rodnei, din comuna Rodna Veche şi pânã în Romuli. Un al doilea val de militarizare a avut loc în 1764, prin includerea satelor din Valea şieului şi Valea Mureşului, apoi în 1783 au fost incluse localitãţile de pe Valea Bârgãului, de la Rusu Bârgãului şi pânã la Mureşenii Bârgãului.
Iniţial, regimentul purta numele de "Al doilea regiment valah transilvãnean de infanterie de graniţã", iar mai târziu "Al doilea regiment valah de infanterie de graniţã". El era organizat în cadrul celor 44 de comune a cãror populaţie era inclusã în Districtul militar, iar emblema regimentului era un vultur imperial austriac cu inscripţia "Virtus Romana Rediviva". Trupa era compusã din bãrbaţi români de religie greco-catolicã din satele districtului. Înn faza a treia a militarizãrii au fost primite, prin politica mai luminatã aplicatã de Iosif al II-lea, şi ortodocşi din Valea Bârgãului. Aşa se face cã în Valea Bârgãului populaţia româneascã a rãmas preponderent ortodoxã, câtã vreme pe Valea Someşului şi a şieului, condiţia de militarizare fiind religia unitã cu Roma, populaţia a trecut la religia greco-catolicã. Luptãtorii aveau vârste cuprinse între 17 şi 50 de ani, şi în mod obişnuit locuiau acasã, îngrijindu-se de cele ale traiului zilnic. La chemarea superiorilor, când era cazul şi în funcţie de programul de pregãtire militarã, fãceau campanii, exerciţii militare sau serviciul de "cordon"- ceea ce noi numim astãzi "patrulare pe fâşia de frontierã".
Totuşi, militarizarea nu a fost un proces uşor. Românii nu au acceptat sã fie militarizaţi fãrã sã le fie împlinite dezideratele, dintre care, la loc de mare cinste, s-au aflat, încã din începuturile militarizãrii, dreptul la învãţãturã şi propãşirea spiritualã. Înn 10 mai 1763, pe platoul Mocirla din Salva, grãnicerii s-au rãsculat la îndemnul bãtrânului Tãnase Todoran din Bichigiu, care a condiţionat depunerea jurãmântului de îndeplinirea obligaţiilor luate de imperiali. Înntre aceste nemulţumiri s-a aflat şi declinarea dreptului la credinţa strãmoşeascã. Generalul Buccow a fost nevoit sã plece la galop împreunã cu episcopul Unit Petru Pavel Aron, pentru a-şi salva vieţile. Moartea prin frângerea cu roata a bãtrânului de peste o sutã de ani Tãnase Todoran nu a fost zadarnicã, precum nu a fost zadarnicã nici spânzurarea altor 15 condamnaţi la moarte. Autoritãţile au înţeles cã ţãranii din Valea Someşului sunt neclintiţi în decizia lor şi au schimbat nu numai cadrele militare ofiţereşti, aducând alţi ofiţeri de sorginte latinã care s-au înţeles mai bine cu românii, ci şi politica faţã de satele grãnicereşti.
Împãratul Iosif al II-lea a vizitat teritoriul regimentului de graniţã în trei rânduri, în 1773, 1784 şi 1786.
Din episoadele de luptã ale regimentului trebuie menţionate lupta de la Troppau din 1799 cu prusienii, luptele cu turcii din 1788, cu armatele franceze în mai multe campanii purtate între 1792-1814. Cãtanele negre din batalionul II al regimentului de la Nãsãud l-au uimit, în bãtãlia de la Areda Veneţiei (15-17 noiembrie 1796) chiar pe tânãrul general francez Napoleaon Bonaparte, care a notat în amintirile sale vitejia soldaţilor nãsãudeni, singura care l-a frustrat la podul de la Arcole de o victorie asupra armatei imperiale austriece.
Revoluţia de la 1848 a adus multã suferinţã grãnicerilor şi familiilor acestora. Fideli jurãmântului şi drapelului imperial (acum se vedea valoarea jurãmântului pe care grãnicerii au refuzat sã-l depunã formal la Mocirla!), Nãsãudul a fost ars de douã ori de rebelii unguri, cum erau denumiţi revoluţionarii lui Kossuth. Oraşul a fost jefuit teribil şi ars, marile valori ale oraşului au fost furate, iar printre aceste pierderi irecuperabile se aflã mai ales zestrea de documente a regimentului de graniţã, ca şi cãrţile atâtor colecţii de valoare. Cât despre jurãmântul depus de ostaşii nãsãudeni şi spiritul lor de onoare, grãitoare este situaţia din 1848, când nãsãudenii au fost atraşi într-o capcanã. Ajunşi în Ungaria, ameninţaţi cu decimarea, ei n-au acceptat sã lupte contra grãnicerilor sârbo-croaţi rãmaşi fideli imperiului, şi s-au întors acasã cu drapelul militar intact, refuzând repetat sã depunã jurãmânt de credinţã tricolorului ungar.
Dar cea mai mare izbândã a grãnicerilor nãsãudeni s-a concretizat în şcolile lor. Dupã 1766 au apãrut şcolile triviale de la Nãsãud, Monor şi Maieru. Înntre 1770 şi 1777 a funcţionat la Nãsãud şcoala Normalã cu limba de predare germanã. În 1784 s-a deschis Institutul Militar. Înntre 1826 şi 1830 se deschid şcoli primare comunale în toate cele 44 de comune grãnicereşti. În acelaşi timp a fost pus la punct un sistem de fonduri menite sã sprijine eforturile de propãşire spiritualã şi materialã ale grãnicerilor. Aşa se face cã 19 academicieni din Nãsãud sau aiurea au studiat în oraşul someşan, adevãratã citadelã a învãţãmântului românesc.
Deşi desfiinţat în 1851, spiritul de libertate adus de regiment nu a dispãrut. Înn 1861 a fost dispusã, prin decret imperial, crearea unui district al Nãsãdului cu reşedinţa la Nãsãud. Avocatul Alexandru Bohãţel a fost numit cãpitanul acestui district. Au fost create instituţiile necesare funcţionãrii districtului, iar funcţionarii erau români, ceea ce a contribuit mult la dezvoltarea conştiinţei naţionale. La 1 decembrie 1918 prezenţa nãsãudenilor la Marea Adunare care a consfinţit unirea tuturor românilor a fost impresionantã. Douã trenuri din zona nãsãudeanã, încãrcate de localnici, au transportat spre Alba Iulia nenumãraţi români patrioţi.
Dezvoltarea actualã a oraşului Nãsãud vine din epoca industrializãrii de dupã rãzboi. Aducerea în oraş a numeroase braţe de muncã din zona ruralã a determinat creşterea cu repeziciune a populaţiei urbei someşene, ajungând ca aceasta sã fie, la referendumul din 1996 de 11.000 locuitori. Mândria actualã a Nãsãudului este datã de şcolile sale. Cele trei mari licee deservesc necesitãţile a mai bine de 100.000 de locuitori din jumãtate de judeţ, ba chiar şi din Bucovina şi din Maramureş. Deşi supus unui proces accelerat de depopulare, specific întregii zone someşene, oraşul Nãsãud, care dã nume, alãturi de Bistriţa, judeţului nostru, rãmâne un reper cultural şi istoric de neegalat în peisajul românesc contemporan.
(Material realizat dupã "Nãsãudul - repere istorice şi culturale" de Traian Pavelea, Editura George Coşbuc, Bistriţa, 2001)
Orasul Nasaud
Nasaudul este situat la 24,0,26' longitudine estica; 47,0,17' latitudine vestica si la inaltimea de 331 m peste nivelul marii. Asezat pe frumoasa vale a Somesului, mai mult pe malul drept al raului, protejat de sirul dealurilor care marginesc spre sud si nord valea, orasul are o situatie favorabila, clima sanatoasa si placuta. Orasul Nasaud se gaseste in partea de nord-est a Transilvaniei, in regiunea geografica denumita, dupa vechile sale centre istorice, Valea Rodnei sau Tara Nasaudului.
Desi nu este certa, prima atestare documentarea a Nasaudului, sub numele de Naszod, dateaza de la 1245. Istoricul Nicolae Dragan a demonstrat insa ca Nasaud deriva din slavonescul nasovu, preluat de romani in forma nasodu = umplutura. Distanţa de la oraş la municipiul Bistriţa, reşedinţa de judeţ, este de 22 km. Sangeorz Bai 27, Beclean 25 km. Nasaudul a devenit arhicunoscut prin romanul "Ion" de Liviu Rebreanu, in care numele localitatii este Armadia. Cunoscut ca reşedinţă pentru Districtul Grăniceresc Năsăud. O parte dintre soldaţii lui au luptat la Austerlitz împotriva lui Napoleon Bonaparte. Încã din paleolitic sunt cunoscute urme ale vieţii omeneşti pe aceste teritorii.Nãsãudul a fost ars de douã ori de rebelii unguri, cum erau denumiţi revoluţionarii lui Kossuth. Oraşul a fost jefuit teribil şi ars, marile valori ale oraşului au fost furate, iar printre aceste pierderi irecuperabile se aflã mai ales zestrea de documente a regimentului de graniţã, ca şi cãrţile atâtor colecţii de valoare. Revoluţia de la 1848 a adus multã suferinţã grãnicerilor şi familiilor acestora Oraşul are o veche tradiţie în învăţământ, fiind printre puţinele localităţi în care existau şcoli cu predare în limba română (numite „şcoli triviale”). Cea mai mare izbanda a granicerilor nasaudeni s-a concretizat in scolile lor. Aspiratia spre invatamant si cultura a acestora a dus la infiintarea a numeroase scoli: in 1766 au aparut scoala populara Nasaud; intre 1770 si 1777 s-a infiintat scoala latina germana sub numele de Scoala Normala; in 1784 s-au deschis cursurile Institutului Militar ; in 1826 cursurile Scolii de fete ; din 1 noiembrie 1837 s-a deschis un curs pregatitor de 6 luni pe langa Scoala Normala, cu scopul de a-i pregati pe candidatii de invatatori. Din 1982 pana in prezent profilul pedagogic face parte integranta din Colegiul National "George Cosbuc". 22 aprilie 1850 se naste Veronica Micle poet. În anul 1863 la data de 4 octombrie se înfiinţa Gimnaziul din Năsăud- Colegiul Naţional „George Coşbuc”, Năsăud.În cadrul oraşului se păstrează mai multe clădiri vechi, de referinţă pentru istoria Năsăudului: Palatul Primăriei, clădirile în care au funcţionat băncile Aurora şi Mercur, monumentala Catedrală Ortodoxă „Sfântul Nicolae”, Colegiul Naţional “George Coşbuc”, Muzeul Grăniceresc Năsăudean, dar şi alte biserici şi muzee mai mici, dar la fel de frumoase şi atractive pentru iubitorii de frumos şi istorie.
Vecini: Dumitra, Nimigea, Salva,Rebrisoara si Cosbuc. Localitati compunente : Nasaud, Liviu Rebreanu si Lusca.
Suprafaţa: intravilan: 569 ha; populatie de 10.582 locuitori din care 5558 femei si 4994 barbati. 10.088 romani,100 maghiari; 374 rromi; 20 alte nationalitati. Structura confesiunilor religioase: 10.845 ortodoxi- 6 biserici; 588 catolici- 2 biserici; 74 baptisti-1 biserici; 494 penticostali- 3 biserici; 67 alte religii;
Faima Nasaudului este subliniata si de cei 19 academicieni originari sau care au invatat aici: Nicolae Balan (1882-1955) ; George Cosbuc (1866-1918); Leon Daniello (1898-1970); Ilie Miron Cristea (1868-1939); Nicolae Draganu (1884-1939); Traian Ionascu (1897-1981); Emil Isac (1886-1954); Simeon Florea Marian (1847-1907) ; Iulian Martian (1867-1937); Constantin C. Moisil (1876-1952); Grigore C. Moisil (1906-1973); Iuliu Moisil (1859-1947); Tiberiu Morar (1905-1982); Iacob Muresianu (1812-1887); Florian Porcius (1816-1906); Iuliu Prodan (1875-1959); Liviu Rebreanu (1885-1944); Grigore Silasi (1836-1897); Virgil Sotropa (1867-1954) . În cartierul Liviu Rebreanu poate fi vizitat muzeul dedicat marelui romancier Liviu Rebreanu.Clădirea a fost reconstituită pe locul casei părinteşti din Prislop, a scriitorului.
